Cum sa inveti copilul ce inseamna banii

July 30, 2011 - Dezvoltarea copilului tau



Petrece momente de neuitat cu copilul tauDeseori auzi oameni in toata firea care-si exprima regretul, oftand adanc : “daca as fi stiut toate aceste lucruri inainte”. Iata ca acum ai ocazia sa repari greseala. In calitate de parinte iti poti invata copilul despre bani, despre valoarea lor, ajutandu-l sa aiba abilitati si obiceiuri care ii vor da un start bun in viata. Lasa copilul sa faca anumite greseli, pentru a invata din ele, apoi explica-i cum stau lucrurile. Invata copilul pe rand cate un obicei, nu il coplesi cu toate ideile deodata.

1. Primul pas in a-ti ajuta copilul sa isi formeze de  mic principii bune este sa fii un exemplu pentru el dar si pentru familia ta. Copilul va invata mai bine vazand cum faci tu, in loc sa te auda vorbindu-le doar. Pentru a le arata cum sa-si controleze cheltuielile, trebuie sa recurgi mai intai tu la aceste metode.

2. De asemenea, da-i libertatea sa plateasca facturile pentru cheltuielile casei. Fa-l responsabil, astfel copilul va deveni constient ca si el va trebui sa aiba grija de acestea cand vor fi pe cont propriu.

3. In acelasi timp, nu lasa copilul sa cada prada publicitatii si consumerismului. Din pacate, sunt din ce in ce mai multe persoane care nu-si dau seama de efectele pe care publicitatea, marketingul si consumerismul il au asupra tuturor. Aceasta chestiune reprezinta de multe ori una din cauzele problemelor noastre financiare, indiferent de varsta. Invata-ti de mic copilul (incepand cu varsta de 5-6 ani, cand deja intelege valoarea banilor si scopul unui lucru) care este scopul reclamelor : sa ne faca sa cumparam produsele si serviciile altora, cheltuind cat mai multi bani, desi de multe ori ne putem dispensa de toate aceste produse sau servicii.

4. Asadar, un sfat din perspectiva cuiva care a trecut prin aceasta situatie: pune-ti deoparte portofelele si petrece momente memorabile cu copilul tau, periodic. Nu-l invata sa devina un “ratat” social. O sa ajunga sa te urasca atunci cand nu ii vei mai da bani si o sa se indeparteze de tine, de familie, intrucat toate valorile lui se vor baza pe un impuls material.

Daca il obisnuiti astfel, copilul isi va insusi obiceiul de a cere, fara a fi capabil sa creeze ceva  el insusi, sa fie independent, atat in gandire , cat si financiar si sa aiba o viata echilibrata.  Nu inlocui iubirea parinteasca cu partea materiala, crezand ca ai scapat de responsabilitatea morala pe care o ai fata de copil.

In final, vom aminti partea emotionala ce implica banii. Unele pareri avizate ( Robert Manning, autor al cartii « Credit Card Nation: The Consequences of America’s Addiction to Credit ») afirma ca in America copii si adolescentii in general dispun de prea multi bani pe care-i cheltuie frenetic, cuprinsi fiind de impulsul cumparaturilor, aparand astfel generatiile de adulti iresponsabili financiar, factorii implicati fiind familia (care poate fi un exemplu negativ) si marketerii, acestia din urma incercand sa ne convinga de faptul ca a vrea din ce in ce mai mult e ceva natural si necesar.

Asa sa fie oare ? Revenind la latura emotionala, intervine sentimentul de vina din partea parintilor. Societatea este intr-o dinamica fantastica, ambii parinti lucreaza sau sunt divortati. Se simt vinovati ca-si neglijeaza copiii si ii mituiesc cu bani. Astfel, ii obisnuiesc pe acestia sa primeasca fara sa dea nimic in schimb, sa creada ca totul li se cuvine, ca pot cheltui nelimitat pentru a acoperi un gol interior. Poate oare o haina sa te stranga in brate, sa-ti spuna cat de mult te iubeste si sa-ti insufle incredere si curaj ? Cu siguranta nu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
Cum sa inveti copilul ce inseamna banii , 10.0 out of 10 based on 1 rating

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *